la nea negustoru.poveste de ora 2 si un pic mai mult

urmatorul!
asa striga ursul polar stergandu-si un turture din spranceana.
o foca facu tusti si intra in fata. ursul vazu cu coada ochiului indignarea din pliscul pinguinilor care nu indrazneau sa zica nici carrr, nici marrr, nici zbaaarrr. asa ca se intoarse brusc, asa cum invatase demult cand facea aikido cu un cangur cu centura neagra in marsupiu.

foca isi indulci ochii si dadu gales din gene insa ursul isi puse mainile in sold, ba chiar scuipa niste oase de peste printre dinti si ii zise tunator: hai la coada, daca nu vrei sa ma superi!
foca dadu sa zica ceva: darr
ursul: cah
foca: ntzz
ursul:cisss si asta chiar suna amenintator, iar pingunii se lasara pe vine.
foca o lua agale spre coada, cativa pinguini auzind cu urechile lor blesteme stravechi.

urmatorul!
un pinguin simpatic si plin de muschi ceru cu o voce clara: cu 8 elementi!
sigur, nu vrei mai mult?
nuuu, sunt in putere, altul Pingu nu mai cere!

treaba ta, sa nu vii peste o luna cand o sa fie ditamai troianu sa te ajut, ca atunci inchid pravalia.
si cu un suras de bunic, ursul scoase de pe o sanie un calorifer micut, cu numai 8 elementi, si-l dadu pinguinului sa-i tina de cald in noaptea cea polara.

curca dintr-o noapte ploioasa. poveste dupa ora 7

ploua ca in desenele animate in care se fata pisici. se uda si pamantul de sub urma si nimeni nu latra afara. (verbele sunt la prezent). curca iesi in fata cotetului si privi cu luare aminte.

din 10 pasi si mai multe salturi ajungea la fereastra si, acolo, pe vremea asta nu o mai incurca nimeni. lumina era luata in tot satul, dar asta era fix paguba ce-o sa fie in ciupercile de dupa ploaia asta. ii lua mai mult sa-si potriveasca irisul, dar libertatea singuratatii era grozava.

privea pe geam in casa si sangele i se incalzea de placere. pe peretele din fata, langa soba atarna un exemplar superb. zau, ca era superb. calare pe o creanga de brad, cu aripile desfacute ca o parapanta curcubeu si cu un cioc doar putin intors era printul ei din padurea cea verde: un cocos de munte impuscat de multe veri, din care la caldura cadea rumegusul.

bol si harakiri. poveste de ora 3 si mai multe minute.

bolul cerea mereu sa fie in centrul atentiei. nu suporta sa stea in spatele bibliotecii, sa fie ascuns dupa vaza cu liliac sau acoperit cu perdeaua intinsa de vant.

voia doar in fata, in primul rand, asa incat nici telecomanda sa nu-l poata ocoli si toata lumea sa-l laude cu voce tare: ce bol frumos, ce curbe generoase si cat de bine pune in valoare frumusetile din el.atunci se umfla cel mai mult in sticla si isi ridica muchiile, tantos ca un paun intr-o gradina boiereasca.

intr-o sambata, bolului i se intampla o nenorocire. intai, fu pus in rand cu niste rufe, apoi mutat de colo-colo ca un dictionar scolaresc si apoi dus in baie, sa-l picure de sus o boare de apa. asta il incurca pentru moment, dar apoi se gandi ca pana la urma menirea lui e sa fie umplut cu apa si sa tina in chirie un pestisor colorat care sa se minuneze de peretii lui transparenti.

deci, mare ii fu mirarea cand fu adus inapoi, umplut cu lemnisoare parfumate, bilute galbene si pietricele cenusii, numai covorul rosu care-i facea de obicei cu ochiul, acum statea departe.bolul fu sprijinit de un ghiveci unsuros plin de bubite de pamant negru si lasat in plata Domnului.

a asteptat juma de zi crezand ca inca nu sunt puse toate la punct, dar ca din minut in minut, locul de gala o sa i se ofere cu scuzele de rigoare. s-a lasat noaptea si nimic. in afara de faptul ca ghiveciul nespalat se lasase pe o rana si ii sufla acum direct in ceafa, nimeni nu parea sa ii mai dea importanta.

asta chiar era prea mult. excesiv de mult. nu mai putea suferi asa afront la mandria lui si lua hotararea fatala. puse la indemana o  pietricica ascutita si fara nicio pregatire psihologica o infipse pana la capatul siliciului. ca un soldatel de plumb ratacit in topitorie. in afara de un scrasnet scurt, nici un alt sunet nu-i mai veni pe buze. si ca si cum n-ar fi fost de ajuns, cu ultimele forte isi mai implanta o data ascutimea in trupsor, ca sa nu zica nimeni ca a fost las ca un borcan.

dimineata fu gasit cu toate maruntaiele de-a valma, doar o para confiata mai alinandu-i rana. cand fu ridicat sa fie trimis la gunoi, o eticheta mare se zari pe-o parte: "made in japan"

roata care s-a intors pentru broscuta. poveste de ora 3

era o broscuta foarte cumsecade. nu avea un verde exagerat, de brotac muschiulos, ci un verde simplu, de pasune proaspata.
 
broscuta nu canta in timpul orelor obligatorii de odihna, nu scotea limba la vecinii de balta si nu se dadea mare cu relatiile ei din neamul altor specii. broscuta isi vedea de treaba si continua sa spere ca dorinta ei cea mai mare o sa se indeplineasca odata si poate de doua ori. 
 
era mica atunci cand vazuse un anunt ca se cauta donatori de sange. a simtit ca asa poate sa ajute si ea, sa faca o fapta s-o tina mintea lumea. a mers increzatoare la un spital din apropiere, cu inima deschisa si un zambet mare cum tastatura n-a vazut niciodata. era dispusa sa doneze de 2 ori mai mult decat recoltau de la oameni pentru ca pe ea n-o interesau tichetele de masa, zilele libere sau abonamentele decontate. broscuta voia doar sa faca bine.
 
cand i-a venit randul la garou, o asistenta a tipat la ea: tu ce faci aici? ce sa facem cu sangele tau? esti infiltrata sau cum? sangele tau e rece, broscuto. si poate i-a mai strigat si altele.
 
broscuta a plecat pe picioarele din fata, nedumerita si bosumflata. apoi a incercat la alte spitale, apoi la policlinici si chiar la dispensarele comunale. nimeni n-a vrut sa stie de ea.

pana intr-o zi cand sangele rece a devenit foarte cautat si atunci broscuta a iesit din depresie si a deschis o linie de recoltare igienica si prompta. chiar langa cladirile de birouri.

marea, dar marea inspiratie a piticului. poveste de ora 5

un pitic atat de mic incat se ascundea in bobul de mazare venea de la mina.
avea lampas cu bateria pe terminate, un furcoi cu o coada facuta dintr-o coada de cireasa si un ciocanel ascutit dintr-un sambure de maslina. canta niste melodii irlandeze, dar nu dansa pentru ca barba lui alba il incurca pana si la mers.

piticul nu era multumit de meseria lui pentru ca voia sa se faca inventator. sa descopere came trifazice, particule antigravitationale si elemente de inalbire industriala. de aceea, cu cat se gandea mai mult cu atat cantecele irlandeze sunau mai tare in capul lui. si atunci se impiedica intr-un con de brad si totul se zdruncina in capul lui. melodiile incepura sa se deruleze invers si sa se amestece,asa ca fu nevoit sa se aseze pe un tapsan ca sa se desfaca melodiile si sa revina totul la normal.

si pe cand statea el asa, iar cucuvaile anuntau venirea noptii, melodiile ii sunara piticului ca niste linii si puncte si cu cat facea pauze mai lungi totul se lega ca briantina pe un par proaspat spalat intr-o seara de sambata. punct linie o sa fie A si un punct o sa fie E, si o linie T si 3 puncte S.

si asta a fost marea lui inventie. un alfabet numai bun de folosit in mina si de batut in galerii cand se surpa muntele.

uite asa, in cinstea piticului, alfabetul primi numele morse.

dii, calutule. poveste de ora 4

calutul misu se saturase sa mai traga la trasura cu tursiti pe litoral. nu-i pria mirosul de scoici si vantul din larg ii aducea o paloare pe fata. doctorul ii spusese ca are o intoleranta la ficat, dar nu putuse sa ii spuna daca e provocata sau autoindusa.

misu facea aerosoli, namolul nu ii placea; si prin valuri alerga ca printr-o carpeta chinezeasca. incercase sa stranga semnaturi cand oamenii le pusesera pungi sub coada - i se parea ca e sub demnitatea unui cal-  dar fusese pedepsit cu lasarea in grajd.

ei bine in ziua aia, scotand botul dintre cei 4 pereti si privind in zare se gandi ca ar fi un schior perfect. se smulse din lant, tropai, fornai si lua o ocazie pana la predeal. se opri la baza partiei, inchirie o pereche de schiuri si isi dadu drumul taman din varf. vazandu-l cum pluteste, multi au crezut ca pegas s-a intors.

asociatia ursilor anonimi. poveste de ora 1.

el era martin 132. cu domiciliul in padurea aia din tara barsei.
ca alt martin cu acelasi numar mai era si in harghita-covasna si in apuseni si in retezat.
nu-i cunostea personal, desi isi trimiteau fotografii la zile aniversare cu o oita in care suflau sa-i indoaie coastele, in timp ce isi puneau in gand o dorinta.
asta e obiceiul omnivoarilor, isi pun dorinte cand sufla in ceva.

totusi martin nu era deloc incantat de numele lui. nu-i suferea pe martin 131 si nici pe martin 133 si considera ca e o ofensa sa se amestece cu tot felul de martinici cu gheare netaiate si dinti cariati. el nu umbla decat cu ciulini in blanita,dar asta pentru ca facea un fel de fronda impotriva societatii de ursari in care traia.

acum pleca la regia de vanatoare si supraveghere cinegetica sa depuna o cerere semnata de schimbare a numelui. voia sa-l cheme fanel si colegii lui de habitat sa-l strige flanel pentru ca avea o asa blana mitoasa si carliontata. desi, ii spunem noi, la fel de bine ar putea sa-l strige banel, in cinstea trofeului ce avea sa devina.

picatura care a vazut lumina - poveste de ora 5

stropitoarea asta era verde si lucea chiar si la lumina lunii. era un verde invidiat chiar si de broastele de pe balta care oracaiau cu dispret si suparare. stropitoarea oferea niste picaturi mari si sanatoase oricarei plante aflate in nevoie, asa ca toate o comparau cu o ploaie cu bolboci, asa de apriga ii era curgerea.

dar stropitoarea isi dorea altceva de la viata, ea visa la catifele si paiete si picuri fini ca de parfum care sa invaluie si sa rasfete, nu sa vindece. asta nu era posibil cu niste gauroaie butucanoase ca ale ei. ce sa faca?

avea sa mearga la un vecin de-al ei, tocmai din cutia cu scule, cui il strigau si ciocanul si patentul. el avea o abilitate innascuta sa patrunda repede si adanc, sa ofere mangaierea durerii. se duse la cui, promise ca apa ei n-o sa-l atinga in vecie pe bietul cui, sensibil la rugina incipienta si isi oferi palnia.

ce a urmat nu a aflat nimeni, toate stropiturile au jurat sa pastreze tacerea, desi uneori, daca pui urechea la capetele de dus poti sa auzi o tanguire venind de departe.