el era martin 132. cu domiciliul in padurea aia din tara barsei.
ca alt martin cu acelasi numar mai era si in harghita-covasna si in apuseni si in retezat.
nu-i
cunostea personal, desi isi trimiteau fotografii la zile aniversare cu o
oita in care suflau sa-i indoaie coastele, in timp ce isi puneau in
gand o dorinta.
asta e obiceiul omnivoarilor, isi pun dorinte cand
sufla in ceva.
totusi martin nu era deloc incantat de numele lui.
nu-i suferea pe martin 131 si nici pe martin 133 si considera ca e o
ofensa sa se amestece cu tot felul de martinici cu gheare netaiate si dinti
cariati. el nu umbla decat cu ciulini in blanita,dar asta pentru ca facea
un fel de fronda impotriva societatii de ursari in care traia.
acum pleca la
regia de vanatoare si supraveghere cinegetica sa depuna o cerere semnata
de schimbare a numelui. voia sa-l cheme fanel si colegii lui de
habitat sa-l strige flanel pentru ca avea o asa blana mitoasa si
carliontata. desi, ii spunem noi, la fel de bine ar putea sa-l strige banel, in cinstea trofeului ce avea sa devina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu